Nouă episoade am povestit despre sprâncene, buze, eyeliner și toate fricile din jurul lor. Dar nu v-am spus niciodată cum a început, de fapt, „Pigmentăm în II”.
Pe scurt: din vina mea.
Nik făcea doar tatuaje. Iar eu, cunoscătoare desăvârșită, am decis că sprâncenele pigmentate sunt, practic, același lucru cu un tatuaj. Așa că l-am rugat. Apoi l-am rugat din nou. Și tot așa, vreo trei ani.
Nik a rezistat cu un stoicism demn de manualele de istorie. Până într-o zi, când a spus: „Gata, nu mai pot. Mă duc să învăț să fac sprâncene.”
Și așa a început totul. Dintr-o dorință foarte personală: să am și eu sprâncene pigmentate.
De atunci lucrăm împreună. Am văzut multe. Inclusiv ziua în care s-a luat curentul în salon pentru două ore. Pe vremea aceea, aparatele de pigmentare nu mergeau pe baterie, ci doar în priză. Așa că am făcut singurul lucru logic: am plecat cu clienta în oraș, la o cafea. Ea, cu o singură sprânceană făcută, dar cu demnitate.
Ne-am întors când a venit curentul, am terminat a doua sprânceană, iar clienta a plecat acasă cu sprâncene și cu o poveste.
Cam așa arată, de fapt, și lucrul nostru în doi: când ceva nu merge cum am plănuit, nu intrăm în panică. Ne uităm unul la altul, găsim o soluție și, de cele mai multe ori, ea include și o cafea.
Mă tot întreabă lumea cum e să lucrezi zi de zi cu soțul. Sincer? E foarte practic. Am mereu pe cine să dau vina dacă ceva nu merge bine.
Și mai e ritualul nostru de dimineață: Nik îmi face cafeaua, eu îi spun „mulțumesc”, iar el îmi răspunde, fără să clipească: „10 euro.”
Încă negociem.
Așa că, da, ăsta e ultimul episod. Deocamdată.
Pentru că, într-un salon în care se povestește și se pigmentează în doi, poveștile nu se termină niciodată. Doar își iau o pauză de cafea.
Florentina povestește. Nik… zâmbește.
Și undeva, într-un sertar, se scrie deja ceva nou.
Află mai multe despre micropigmentarea sprâncenelor la Salon Venus.